Asocieri - de la luni la graniţe

Cât timp ne ia să ne dăm seama că tot procesul de comunicare se face prin asocieri? Când îmi spui un nume, eu asociez cu melodie, undeva în mintea mea construiesc portretul acelei persoane sau îmi aduc aminte de el print-o întâmplare, printr-o zi scurtă de toamnă pierdută printre amintirile mele nenumărate. Ce ne-am face dacă nu am putea procesa conexiuni, cum ar fi lumea?
Trecând mai departe, mă gândeam să fac o listă cu ce asociez eu fiecărei luni. Ce ar fi tipic? Să asociez la lunile de vară cuptoare şi canicule şi la cele de iarnă moşuleţi şi bulgăraşi de zăpadă. Nu, cred că mintea mea e mai complexă de atât sau cel puţin încerc să mă conving că aşa este.

Ianuarie - controverse(toate controversele unui început de an)

Februarie - dulcegării(şi da, 14 februarie e responsabil)

Martie - mijloc, plin an şcolar sau studenţesc

Aprilie - graniţă(între ce a fost şi ce va fi, un punct de speranţă)

Mai - insomnie(nopţi calde)

Iunie - ţipete de copii

Iulie - plictiseală, tot o graniţă între bucuria că începe şi bucuria că urmează un august călător

August - excursie(mereu am mers prin excursii prin perioada asta)

Septembrie - aici sunt clişeic, dar caiete, pixuri

Octombrie - lumini neclare(foate aiurea lună de altfel)

Noiembrie - teamă(vine când o aştepţi mai puţin luna asta)

Decembrie - resemnare(ştii că vine sfârşitul şi te consolezi cu ideea că poate, poate trece)

 În ce te regăseşti din lista de mai sus? Poate că în nimic, dar dacă în totul, eşti my soulmate.

Filmul deceniului 2 al secolului 21

Întrebarea de la care pornesc:Câte filme bune am văzut în ultima vreme?
Mă cam bâlbâi(chiar şi în scris) când vine vorba de acest subiect. Nu mă pot numi o persoană atât de pretenţioasă pentru că şi eu, la fel ca toţi ceilalţi, studiez imaginea de ansamblu. Sunt subiectiv, dar încerc totuşi să-mi dau seama când un film e bun şi când nu e.
Sunt cam revoltat pe producători în ultima vreme pentru că majoritatea folosesc deviza: Nu putem face un film bun? Să-l facem 3D.
Nu sunt fan al filmelor tridimensionale, mă enervează ochelarii şi când văd că am plătit în plus doar ca să văd subtitrarea mai aproape de mine, strâng puţin biletul în pumn, dar mă resemnez cu gândul că nu am ales un film prost sau cel puţin pot să sper. Un exemplu actual e Jurassic Park, un film bun de văzut la vremea lui(părerea mea, când eşti înca sub vârsta de 14 ani, ca să nu judeci prea tare anumite absurdităţi legate de ştiinţă), dar, pentru că mulţi au nevoie disperată de ceva bani în plus, de ce să nu-l promovez făcându-l 3D.
 Filmele tridimensionale adesea vând pentru că mulţi au impresia că "o să te afli chiar în mijlocul acţiunii", dar când ajungi si vezi că ecranul e tot acolo, persoanele nu ies din cadru, rămâi "puţin dezamăgit".
Sfatul meu? Ar fi cazul să mai încercăm şi nişte cărţi, le putem obţine gratis de la bibliotecă(bine, şi filmele le luăm gratis, nu legal, dar gratis) şi putem interpreta totul cum vrei noi. Asta am apreciat mereu la cărţi, că te lasă să ai propria viziune, să ai şi propria contribuţie asupra detaliilor. Totuşi, dacă eşti împotriva cărţilor, îţi sugerez să vizitezi IMDB, acolo există câteva recenzii chiar bune(de preferat cele în engleză) şi în general notele reflectă calitatea filmului.
Cu toate astea, sunt unele zile în care vrem să ne relaxăm cu filme de duzină. Tot ce trebuie să facem e să deschidem televizorul, o să găseşti câte vrei.
O concluzie a tot ce am scris poate fi aceea că, filmul deceniului 2 al secolului 21 e filmul 3D, poate de acţiune, cu nişte actori foarte cunoscuţi şi cu fetiţe disperate ce ies din cinema şi se duc să posteze pe facebook câteva citate "deep".
O să caut un film bun zilele acestea să mă conving că încă mai există aşa ceva.

Prea multe aşteptări

O să încep simplu. Pune-ţi o întrebare simplă şi meditează puţin(mai mult): Aştepţi ceva în momentul actual?
Dacă ai răspuns cu "Nu", poţi să te declari o persoană fericită şi mă cam laşi pe mine speechless şi îmi contrazici principiile de mai jos.
În schimb, dacă ai răspun afirmativ, eşti în rândul muritorilor de rând ca mine, cu speranţe realizabile sau visuri imposibile. Speri că în viitor ceva se va schimba, se va întâmpla şi te va conduce spre un drum pavat cu tot ceea ce-ţi doreşti. Când eşti copil, speri să treacă anii şi odată cu ei să vină independenţa ta. Când eşti mare, speri să vină ziua în care toate responsabilităţile să se evapore, speri să găseşti pe cineva care să-ţi ia toate de pe umeri. Sau poate nu ştiu eu ce speri tu, dar speri. Deci pot să consider că totul e o speranţă continuă.
Aştepţi să vină vineri, apoi sâmbătă şi să nu mai existe luni. Apoi aştepţi concediul, în concediu aştepţi plecarea. Cu timpul aştepţi să fii promovat, să ai realizări, dar uiţi că ai trecut prin atât de multe aşteptări care te conduseseră în acel punct. Aştepţi să vezi pe cineva, pe o ea sau pe un el sau poate o carte, un animal, un copac. Aştepţi să treacă ora ca să ieşi afară, aştepţi să-şi termine ţigara sau să ţi-o termini, aştepţi să se golească paharul şi să pleci. Şi când realizezi câte ai aşteptat, aştepţi să nu mai aştepţi.
Aş fi ipocrit să zic "Nu mai aştepta." pentru că eu aştept să termin rândurile acestea.
So, whatever.

Let the Games begin!

Nume: Rareş
Pseudonim: Still Rareş
Vârstă: 16 ani şi 8 luni
Trăiesc în: Cluj-Napoca, Mărăşti pentru cunoscători
Pasiuni: Limba engleză, Photoshop, Literatura(both ways: scris şi citit) şi restul cred că o să apară pe parcurs prin posturi


De ce am deschis acest blog? 
Două motive principale:lipsă de ocupaţie şi veşnica mea pasiune de a scrie .

Ce o să scriu pe blog?
Am teme de inspiraţie diverse(bine, mai puţin la acest post banal). Pot să scriu de la chestii deep până la probleme stupide, adolescentinte. Pot să scriu de la filme, seriale până la brand-uri de haine sau mâncare. Diversitate - cuvânt fundamental.

Wish me luck.